Mai mult de câteva zile sau despre fericire

Fericirea e ceva de dinaintea unei legi a lui Murphy. Și intotdeauna scenariul e la fel: pac! - vine fericirea, stați la taclale câteva zile, râdeți, glumiți, dar lucrurile frumoase au un final. Pentru că atunci când toate merg foarte bine, ceva e rău. Cam asta a fost relația mea cu fericirea. Iar acum se pare că și-a prelungit vizita, e compania perfectă. Și mi-e din ce în ce mai tare teamă că răul se apropie și va fi cu atât mai mare cu cât fericirea stă cu mine. Auzi, Răule, nu poți să fii și tu mai uituc?!

Lucruri

Nu e totul la fel. Oameni vin, oameni pleacă, oameni se întorc. Cel mai mişto e când te întorci tu într-o stare, trezirea din amorţeala zilnică, senzaţia de deja-vu în alt mod. Adică acelaşi „script”, alţi parametri. E cealaltă lume, aia diferită de cea în care ne obişnuim să respirăm şi care e dincolo de rutina zilnică. Simţurile ne „spun” că e ceva acolo, ce trebuie trăit, şi încercăm să cercetăm lumea asta re-nouă şi, miraţi şi temători, facem paşi pe un drum vechi şi nou totodată. Şi, oricât de mult seamănă scenariile între ele, unele lucruri nu se repetă. Nu putem şti dacă e bine sau rău, totul e să lăsăm lucurile să curgă. Poate uneori nu mai avem răbdare pentru drumuri noi. Dar un reset poate e cel mai bun lucru pe care îl putem face.

Oameni

Există expresia „Păreai genul de persoană care...” - și de aici încolo completăm pozitiv sau negativ, apreciativ sau depreciativ. Din păcate(sau din fericire), cea de-a doua frază o contrazice pe prima. Așa că de preferat ar fi ca prima să fie depreciativă, pentru că, și în viață, sunt lucruri care încep bine și se sfârșesc prost. Și viceversa. Să revin: păreai genul de om care să arunce cu pietricele în geam la trei dimineața sau care să sune la usă și să-mi spună „Bună dimineața!”. Dar... End of story.

Pansament

Există (dacă ai găsit, ești un fericit) oameni buni ca pansament. Simpla lor prezență îți oferă o oarecare alinare, un „ceva” la care poți să te gândești pentru a scăpa de demonii zilnici: job, partener îngropat în rutină și care se uită la tine ca la un obiect necesar în casă, etc., etc., etc. . Dar apare un moment în care pansamentul s-a învechit, rana s-a închis, sau pur și simplu nu mai vrei să-l porți. De aceea zic: unele lucruri n-au preț, pentru toate celelalte există Master Card.

Yours truly

Hituri 2012

Cadouri

Știu că e sezonul, dar nu la genul ăla de cadouri mă refer. Cadourile pe care le-am primit anul ăsta m-au îmbogățit. Sunt sunete, multe sunete frumoase, care mi-au devenit dragi.
 O grămadă de biți, megabiți, gigabiți, pe care îi ascult și-mi plac, doar că-i nedrept să caut printre ei ca să găsesc ceva ce mi-a plăcut mai mult. Totuși azi am mai primit un cadou. Îl ascult și plâng, dar e atât de bun...:

Octombrie

Și iar mă întorc acolo unde ar fi trebuit să rămân. Respir cum vreau, îmi plimb gândurile pe străzi și-n locuri dragi, privesc un cer de octombrie atât de cunoscut și pe care îl ignorasem atunci și mi-ascult muzica. E o buclă și abia acum încep să-mi dau seama că A FOST. A fost o breșă, o gură de aer, o minunăție pentru suflet. Orașul cel mic, gri și posac m-a chemat. Cu capul plecat și miresme de zi de treisprezece octombrie, m-am întors. Dar am muzica la mine :)

Proustiene

Earth Song al lui Michael Jackson îl știe toată lumea. Butonând telecomanda, am dat de el pe HIT Music Channel. La un moment dat, în videoclip, un copil are un flashback: jungla cu elefanți, maimuțe, copaci. Memoria-mi involuntară a avut un declic și mi-am amintit de copilărie, de gașca mea, Mihaela, Cornelia, Gabi, Florin, Silviu și Ramona (despre care acum nu mai știu absolut nimic), de cei doi brazi înalți pe care îi vedeam din camera mea și cei doi corni, de masa de tenis la care ne strângeam după ce se dădea adunarea, de șotron, țară-țară, vrem ostași, elasticul, prinselea, pitulușul, de vechea centrală de cartier unde ne cățăram, de duzii din spatele garajelor și cum ne puteam mânji de la dude, de vița de vie care îmi înconjura balconul de la etajul doi și de gustul strugurilor, de eclerele pe care mi le aducea bunicul când venea de la uzină, de responsabilitatea primei purtări a cheii de gât, de cum îi plimbam pe Gil și Alex cu căruciorul, de bunica venind de la școală, îmbrăcată în costumul ce-mi plăcea cel mai mult, liftul cu biscuiți și roșii pe care îl făceam cu Cornelia, care stătea la etajul 3... Totul era acum vreo 26-27 de ani, gașca a dispărut de multă vreme, brazii, cornii, garajele și masa de tenis la fel. În seara asta i-am auzit pe micuții din cartier jucându-se pitulușul. M-am bucurat și întristat. Ei se joacă printre betoane. Ce copilărie mișto am avut! :)

Necuvintele

sunt mereu cu mine. Necuvintele le văd, le simt, le respir. Unele dor, altele mângâie. Și sunt mereu cu mine. Încerc să le alung, să le reneg, să le urăsc, dar nu pot. Pentru că suntem în simbioză și ne iubim în taină. E o iubire disfuncțională, maladivă, obsedantă și obsesivă. Necuvintele oscilează, unele sunt frumoase, altele taie în mine răni adânci, care lasă urme urâte pe chipul meu. Celelalte, cele frumoase, îmi sărută rănile și-mi alungă chinul. Și chiar dacă întrebarea logică e „de ce nu vă despărțiți?”, răspunsul, la fel de logic, e că suntem pereche, oricât de mult suferim în distanțe și timpi pierduți sau neavuți!

Asta e a necuvintelor:

Mă cheamă

Mă cheamă cu toată ființa. Îmi dă toate semnalele, îmi urlă prin vene: „Hai, vino, te-aștept de atâta timp!”
Iar mie mi-e frică, sau nu pot. L-am părăsit, m-a urât și m-a iubit, m-a respins și m-a legat. Si vreau să fiu a lui. Știu că mă iubește, deși mulți îl cred un ciudat, e urât de mulți, dar poate - de fapt sigur - e iubit de mulți. Cu toată răceala lui, aroganța, indiferența și posesivitatea sufocantă, de dragostea lui sunt sigură.

Voi veni, Bucureștiule; știu că reîntâlnirea noastră va fi, de această dată, definitivă!

Dubstep & poetry

Poezia îi aparține Ancăi-Elena Cojocaru, din volumul „Noi de lapte” și îmi pare că merge foarte bine cu emoția piesei:  

          O carte

Te-am confundat cu o carte

Când ai spus ce simți...

Când cuvinte înșirate pe masa de argint

Mi-au arătat apusul unui amor trecut...

Te-ai deschis spre soare când ai întors privirea

Și am simțit cum timpul te schimbă

Prin citirea...unor clipe de zâmbet

Ce prevăd nemurirea unui amor crescând.

Confuzie de clipe

Ce-ți spun subliminal

Totu-i complementar!

Nu-ți face un altar

Al propriilor gânduri...

Când noi trăim prin alții și alții prin noi

Realizezi apoi

Că viața e doar una

Ce termină citind...ce scrie într-o carte

A unui muribund.

Dubstep Violin - Lindsey Stirling Crystallize

Asculta mai multe audio instrumentala

Fără titlu

Mi-e trist când nu-ți știu mersul. Că ți-e bine, că ai tristețuri, furii sau zâmbete- atât îmi doresc să știu. Nu trebuie să-mi grăiești sau să-mi apari, doar să știu cum ești.

A Fortnight

Îmi plac mâinile, estetica lor, chiar dacă sunt niște trădătoare de emoții. Le prefer pe cele catifelate, pentru că senzația tactilă, de ambele părți, e specială. Iar ale tale sunt perfecte. Au trecut două săptămâni în care mi-am amintit de ele în permanență, în care îți asociam, involuntar, chipul și vorbele cu ele. Și felul în care te-am întâlnit, și vorbele pe care le-am sorbit, și ochii care s-au cunoscut, oarecum mirați, dar flămânzi de confirmări exterioare ale imaginației proprii. Sunetele ne-au însoțit- separat, dar împreună-, apoi au luat o pauză, cât să ne grăim, să râdem, să zâmbim, să povestim. Iar timpul, ca un netrebnic, ne-a curmat momentul. Și-am revenit la gri. Poți să-mi mai dai niște culori, te rog?

Știu

...și alții știu cât și cum pot aștepta. Contrar firii neliniștite cu care m-am pricopsit, am răbdare când vreau ceva. Totuși știu că timpul fuge și nu mi-aș permite să-l pierd- și cu toate astea, există situații în care prefer să aștept. Pesimismul mi se pozitivează,-rar, ce-i drept- pentru că încă mai cred că se pot întâmpla lucruri imposibil de frumoase, pentru că încă sper, chiar dacă realitatea celor pe care le aștept încearcă să-mi demonstreze contrariul. Și te aștept, lucrule frumos, oricât va fi nevoie! 

Sâmbătă

Mi-e ciudat. Nici bine, nici rău, n-am parte nici de tristețuri, nici de bucurii. E o sâmbătă gri, liniștită de alfel, dar care mă enervează. Aștept o schimbare, nu astăzi, știu că va veni, mi-e teamă de ea, dar o vreau. Între timp, îmi voi încărca bateriile cu muzică, singura care mă ajută acum :)

Costică, dormi?!

Nu dorm și nu-s Costică. Și nici nu mă stresează vreo tanti/ nene veveriță/ veverițoi. Azi mi-am dat seama că dorm 3-4 ore pe noapte, sau cel puțin asta cred. Oboseala psihică îmi creează monștri care mă bântuie și mi-am făcut două liste ce conțin cuvinte terminate în ”-ez”: acțiunile pe care le fac și acelea pe care nu. DA aberez stresez (pe mine, mă, dar și pe alții) agonizez enervez deviez NU visez creez realizez (diverse adevăruri) (mă) concentrez (mă) resemnez (ar mai fi ceva, dar nu mai are rost) Cam toate au conotații negative. Nu-mi găsesc liniștea decât arareori, cu puțin ajutor (un cuvânt-sau mai multe- bine spus/e, pentru care plătesc cu angoase care ating stadiul de durere fizică), nu-mi găsesc locul, rostul, sensul. Și chiar nu o dau în filosofie. Am nevoie- ca oricine, de altfel- și de lucruri frumoase, încântătoare, vibrante, stupefiante, care să amorțească sentimentul de inutilitate și să-mi arate că pot exista și minuni. Eu încă le aștept. Am răbdare. Și nu vreau să mai insomniez.

Silence!

Ca orice om obosit, nu mai suport larmă, agitație, vânzoleală. Am nevoie de liniște, multă liniște, dar aici intervine un paradox: iubesc liniștea, dar urăsc tăcerea! Liniștea e odihnitoare, îți cureți mintea, te eliberezi de nervi sau stres dar, pe de altă parte, tăcerea îți ia tot ce îți oferă liniștea: apar angoase, de ce-uri, insomnii, scenarii apocaliptice sau, mai rău, paranoide, etc, etc. Combinația celor două e letală, și totuși englezul folosește același cuvânt: silence. Not fair!

Grinch returns!

Urăsc sărbătorile. Scrooge, Grinch, personaj din ăsta rău, dar nu prin acțiune, ci prin atitudine. Și spre deosebire de respectivii, mie nu mi se modifică atitudinea, pentru că nu mă pocnește feelingul de sărbătoare. Detest așa-zișii folkiști, folcloriști și emigranți care, vrând să mai facă un ban, îi dau cu lerul. Ce naiba e ăla ler, până la urmă?! De fapt nu-mi pasă, așa că nu mă complic... Forfota aia dementă de dinainte de crăciun mă scoate din minți. Toți aleargă ca bezmeticii pe la supermarketul nou deschis, se calcă în picioare pentru un litru de ulei cu un leu mai ieftin ca dincolo și un cozonac... Penibil. A, și să nu mai vorbesc de balamucul de pe stradă, claxoane, dilii care au impresia că dacă îi enervează pe restul, ajung mai devreme să cumpere, să CUMPEREEEEEEEE, să nu le ia altcineva panetonele de pe raft, etc, etc, etc. Și pentru ce?! Să te îndopi timp de două zile, să te faci mangă, și în a treia zi să te duci la servici mahmur și cu triferment în buzunar. Asta dacă nu ajungi la spital înainte. Și poate mai trist ca înainte de crăciun, sau mai depresiv! No christmas feeling for me, thanks!

Decizii, decizii

În general nu sunt genul de om care să regrete deciziile luate. E clar că tot ce se întâmplă are un scop anume. Cu toate astea, nu cred în cliche-ul cu CE ȚI-E SCRIS ÎN FRUNTE ȚI-E PUS. Și totuși, despărțirea de București a fost una pe care o am și acum în minte; motivele au fost două: unul rezolvabil, unul-cretin. Și cum errare humanum est, balanța s-a înclinat în favoarea cretinismului. Iar cretinismul s-a transformat în praf și pulbere, doi ani de iluzii care au devenit nimic. Iar ca să închei- pentru tine, domnule cu proaspete pirostrii- nu-ți pot dori NOTHING BUT THE BEST, pentru că nu mă complac în politețuri de rahat! Nu te regret, nu-mi lipsești, doar îmi generezi, în continuare, o stare de furie!Pentru că din cauza ta am părăsit Bucureștiul!!!!!!!!!!

Stop gunoiului de a dura in oraşul lui Brâncuşi!!!!

IN ORASUL MEU, DE CARE NU MĂ POT DESPĂRŢI, SINGURA ŞI ADEVARATA IUBIRE A VIEŢII MELE, MĂ DEZGUSTĂ IN FIECARE ZI INDIFERENŢA, NESIMŢIREA ŞI INDOLENŢA CONCITADINILOR MEI, CĂRORA PUŢIN LE PASĂ DE MEDIU, CĂRORA LE LIPSESC CU DESĂVÂRŞIRE CEI ŞAPTE ANI DE ACASA!!! RADIO TÂRGU JIU IMPREUNĂ CU POLARIS M HOLDING, ALĂTURI DE AGENŢIADE PROTECŢIE A MEDIULUI ŞI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU JIU, AU INIŢIAT O CAMPANIE DESTINATĂ TUTUROR CETĂŢENILOR DIN TÂRGU JIU, PENTRU DESFIINŢAREA FOCARELOR DE INFECŢIE, ANUME ACELE ORIBILE TOBOGANE DE GUNOI:STOP GUNOIULUI DE-A DURA ÎN ORAŞUL LUI BRÂNCUŞI!!!!




Cum separăm gunoiul dacă stăm într-un bloc prevăzut cu boxe? Sau, mai bine zis, îl separăm? Din comoditate, NU! Ne este mult mai simplu să aruncăm, la grămadă, pe tobogan, resturile menajere împreună cu sticle, PET-uri, hârtie sau doze din aluminiu.
Ne dorim să fim un oraş european, dar adevăraţii europeni nu stau cu gunoiul la intrarea în bloc, nu asigură (involuntar!) hrana câinilor şi şobolanilor care şi-au făcut adăpost pe lângă boxele de gunoi, devenite adevărate focare de infecţie. Să nu mai vorbim de mirosul degajat la fiecare ridicare a gunoiului de angajaţii firmei de salubritate sau atunci când toboganul nu este suficient de larg pentru a permite alunecarea pungilor până în boxă şi stă înfundat zile întregi!
Sunt doar câteva din motivele pentru care Radio Târgu Jiu împreună cu firma Polaris iniţiază campania STOP GUNOIULUI DE-A DURA ÎN ORAȘUL LUI BRÂNCUȘI!

Părerile sunt împărţite pe o scară de bloc din categoria celor care încă mai au tobogane. Cele mai multe voturi se strâng, cu siguranţă, de la cei care nu mai suportă mizeria în care sunt nevoiţi să convieţuiască.
Cum îi convingem pe ceilalţi că e spre binele lor să fie de acord cu desfiinţarea acestor tobogane? Ne propunem să ducem la bun sfârşit această campanie şi să le demonstrăm locatarilor că nu este atât de complicat să renunţe la un obicei învechit şi să înveţe să arunce gunoiul selectiv, civilizat, într-un container adecvat .

În Târgu Jiu sunt, în prezent, 30 de boxe funcţionale din cele 39 construite odată cu blocurile care au mai mult de patru etaje. De-a lungul timpului au fost închise doar 9, dintre care 3, anul trecut. Zonele în care sunt celelalte 30 de boxe cu tobogane sunt: Zona Hotel Gorj, Str. Unirii-Siret (zona cuprinsă între Magazinul Parâng şi Parcul Tudor Vladimirescu), Zona Piaţa Mare, str. Popa Şapcă, str. Minerilor, str. Mioriţei şi zona Păcii.

STOP GUNOIULUI DE-A DURA ÎN ORAȘUL LUI BRÂNCUȘI!

O campanie iniţiată de Radio Târgu Jiu în colaborare cu firma Polaris M Holding şi susţinută de Agenţia de Protecţie a Mediului şi Primăria Municipiului Târgu Jiu.