A Fortnight

Îmi plac mâinile, estetica lor, chiar dacă sunt niște trădătoare de emoții. Le prefer pe cele catifelate, pentru că senzația tactilă, de ambele părți, e specială. Iar ale tale sunt perfecte. Au trecut două săptămâni în care mi-am amintit de ele în permanență, în care îți asociam, involuntar, chipul și vorbele cu ele. Și felul în care te-am întâlnit, și vorbele pe care le-am sorbit, și ochii care s-au cunoscut, oarecum mirați, dar flămânzi de confirmări exterioare ale imaginației proprii. Sunetele ne-au însoțit- separat, dar împreună-, apoi au luat o pauză, cât să ne grăim, să râdem, să zâmbim, să povestim. Iar timpul, ca un netrebnic, ne-a curmat momentul. Și-am revenit la gri. Poți să-mi mai dai niște culori, te rog?