Mă cheamă cu toată ființa. Îmi dă toate semnalele, îmi urlă prin vene: „Hai, vino, te-aștept de atâta timp!”
Iar mie mi-e frică, sau nu pot. L-am părăsit, m-a urât și m-a iubit, m-a respins și m-a legat. Si vreau să fiu a lui. Știu că mă iubește, deși mulți îl cred un ciudat, e urât de mulți, dar poate - de fapt sigur - e iubit de mulți. Cu toată răceala lui, aroganța, indiferența și posesivitatea sufocantă, de dragostea lui sunt sigură.
Voi veni, Bucureștiule; știu că reîntâlnirea noastră va fi, de această dată, definitivă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa un comentariu